Gina Nedelcu

„Am aflat despre acest curs de la o prietenă. Deşi nu sunt absolventă a Facultăţii de Psihologie,ideea m-a atras foarte tare, astfel că,imediat ce am aflat că se organizează o astfel de formare, m-am înscris fără să stau prea mult pe gânduri. În meseria pe care o practic, aceea de profesor,pot să apară situaţii a căror gestionare necesită o bună cunoaştere a psihologiei copilului, o bună şi corectă relaţionare cu părinţii,etc. Am considerat că acest curs mă va ajuta să-mi consolidez şi să-mi perfecţionez cunoştinţele în direcţia aceasta.
Am fost foarte plăcut surprinsă să întâlnesc o echipă de adevăraţi profesionişti(este vorba de organizatori),cursul a fost foarte bine structurat iar învăţarea activă, exemplele practice, dialogul deschis şi dăruirea de care a dat dovadă formatoarea noastră, d-na Elena Cozma, au adus un plus de interes şi motivaţie. Colegii de curs au fost(şi sunt) nişte oameni deosebiţi,şi, conform zicalei:”cine se-aseamănă se-adună”, noi am reuşit ca în perioada derulării cursului să devenim o mică „familie”. După emoţiile examenului a urmat bucuria reuşitei, iar acum simt împlinirea lucrului bine făcut . Îmi doresc să aplic tot ce am asimilat în cadrul acestui curs şi îmi exprim recunoştinţa sinceră faţă de organizatori.”

Categorie: