Ioana G.

„Pentru că deja colaboram la serviciu cu elevi şi studenţi pentru orientarea lor profesională am dorit să-mi îmbunătăţesc cunoştinţele în domeniul consilierii vocaţionale şi să obţin o atestare profesională în acest domeniu.
Cursul organizat de Confident Training s-a remarcat prin maniera interactiva de predare şi integrare a experienţei cursanţilor, unde ne-am consolidat cunoştinţele într-un cadru profesionist de învăţare cu un trainer foarte bine pregătit şi capabil să conducă discuţiile într-un ritm alert şi dens.
Acest curs a înlesnit dobândirea de noi cunoştinţe, am cunoscut oameni minunaţi, trainerul a dat dovadă de profesionalism, seriozitate şi experienţă, am întâlnit colegi tineri, calzi, drăguţi, oameni cu inţiativă, motivaţi.
Trainerul Iulia Pasarin a reuşit îmbinarea optimă între transmiterea de informaţii, jocuri de rol, exerciţii şi discuţii libere care au atras cursanţii în demersul de dezvoltare a propriilor abilităţi şi competenţe. De asemenea a reuşit menţinerea unei relaţii deschise, calde pe întreaga perioadă de desfăşurare a cursului.
Recomand cu caldură urmarea acestui curs, modul în care s-a susţinut cursul a ţinut treaz interesul meu pe tot parcursul desfăşurării lui.”

Categorie: